marți, 22 septembrie 2009

The truth III

Ce am vrut eu dintotdeauna a fost sa fiu libera, sa fiu independenta, sa ma descurc singura, la propriu sa nu am nevoie de nimeni. Acum stateam si ma gandeam ca o sa fie foarte greu pentru mine sa-mi castig acest drept. Trebuie sa invat lucruri care nu se invata la scoala, lucruri pe care nu ti le spune nimeni.
Doream sa fiu independenta din cauza faptului ca ma simt ca o povara pe umerii celor care au grija de mine si doream sa nu mai fiu datoare cu nimic fata de parintii mei. De fiecare data cand ma roaga ceva ma simt obligata sa fac acel lucru din cauza ca eu stau in casa lor, si nu din bunavointa. De asemenea am impresia ca tot ceea ce imi spun este un mare repros fata de persoana mea. Cand ma intreaba cum a fost la scoala eu gandesc ca ei vor de fapt sa caute ceva gresit in ce am facut sau asteapta sa le spun ce nota mica am mai luat. Cand ma intreaba cu cine ma duc in oras, am impresia ca insinueaza ca umblu cu toti oameni dubiosi si drogati. Cand ma intorc din oras si ma intreaba cum a fost, insinueaza ca n-am facut nimic decat sa stau si sa beau si sa fumez si nimic mai mult. Cand ma intreaba daca am teme, am impresia ca vor sa ma certe ca de ce nu m-am apucat de ele. Mentionez ca eu la momentul actual imi dau seama ca nu este adevarat ca ei gandesc asa, dar nu ma pot opri. Nu pot sa-mi controlez gandurile si simtirile. Cum spuneam, am probleme. Asta nu stiu de unde mi se mai trage. Poate din cauza ca nu am multa incredere in mine, sau poate pentru ca stiu ca de obicei "insinuarile" lor sunt adevarate, sau poate ca nu mai am nicio farama de speranta ca ei mai au catusi de putina incredere in mine.
De fiecare data cand imi pun una din intrebarile de mai sus ma enervez. Le raspund in 2 peri, plictisita,enervata, gandindu-ma "ha! nu m-ati prins fraierilor. nu inteleg de ce va mai obositi".
Si culmea, mai am loc in inima si pentru a-mi iubi parintii.
Poate ca asta este mania persecutiei. Poate ca nu. Poate ar trebui sa ma fac psiholog. Poate ca nu. Viata este o cutie de bomboane. Niciodata nu stii ce fel de bomboana ai bagat in gura.

Un comentariu:

  1. Pai Ana draga,poate ca te simti cu musca pe caciula!:)
    Ma bucur ca constientizezi ca parintii nu-ti vor raul.Nu esti defecta si nu ai probleme...e varsta rebeliunii acum,cand-asa cum ai scris si tu-simti nevoia de independenta.
    Propune-le alor tai sa te lase pentru o perioada sa stai in chirie,dar ajutorul lor sa fie aproape de zero...probabil ca nu vei mai gandi ca esti o problema pentru ei si vei vedea altfel si prin alti ochi aceasta "sclavie"...
    iti doresc mult succes!

    RăspundețiȘtergere