Am inceput sa visez mult. Adica foarte mult. Si totul pare foarte real si imi amintesc tot. Eu care de obicei uitam imediat ce visam, iar cel mai adesea nici nu visam. Ceva e in neregula cu mine. Si mai nou am inceput sa am cosmaruri. Ma trezesc transpirata, cu memoria plina de amintiri false, generate de subconstientul meu care nu stiu ce vrea de la mine. Sa va povestesc unul dintre vise.
Eram intr-o cladire veche, parasita, impreuna cu un amic. Stateam si pandeam o casa mare care era intr-o lumina albatru-verzuie. Stateam si ne uitam la ea. Inauntru se intampla ceva secret, ceva despre care nu trebuia sa stie nimeni. Amicul meu a hotarat sa se duca singur in cladire ca sa vada ce se intampla. O sa se deghizeze in ceva sau o sa se prezinte cu o identitate falsa. S-a dus. L-am asteptat multa vreme si deveneam impacientata. Pornesc si eu spre casa. Trec printr-o padurice foarte intunecata si pasesc timid pe scarile care duceau la usa. Ma opresc. Privesc casa in toata grandoarea sa. Nu era o casa. Era un fel de "Casa Alba", oricum o cladire uriasa, in lumina albastru-verzuie. Intru in cladire. Era un bal, un bal mascat sau o petrecere. L-am zarit pe amicul meu si i-am spus ca vreau sa iesim de frica ca am putea pati ceva daca cineva ne descoperea. Dar amicul meu purta niste conversatii foarte importante cu niste oameni. Nu cunosteam pe nimeni, dar stiam ca sunt periculosi. Prietenul meu nu a vrut sa plecam, asa ca a trebuit sa plec singura. Pe drumul de intoarcere m-am oprit in paduricea intunecata si ma gandeam ca sunt abandonata, ca m-a parasit, ca sunt singura, ca nu mai am pe nimeni, ca trebuie sa ma descurc singura. Eram distrusa. Am ajuns in casa parasita si darapanata unde domneau mizeria si mucegaiul. Stateam si pandeam casa cea mare pe care se revarsau raze de lumina albastru-verzuie. Ma uitam la ea si asteptam ceva. Asteptam sa iasa prietenul meu. Nu se intampla nimic. Asteptam si asteptam si asteptam....
