Filozofii la miez de noapte

Ma enervezi. Cine te crezi? Esti o femeie nebuna, intotdeauna te porti de parca ai fi in perioada nasoala a lunii. Nu te mai suport. Ma calci pe nervi. Ma simt de parca imi tragi cu penseta fiecare nerv in parte, tragi de el pana ajunge in afara corpului meu si il calci in picioare fara scrupule, cu sange rece, fara sa te gandesti ca poate am si eu o rabdare limitata, niste sentimente cateodata.
Dar pe tine nu te intereseaza, tu esti propriul tau idol si nimeni nu seamana catusi de putin cu tine. Esti speciala, stiu. Toti suntem. Doar ca tu esti speciala in sensul negativ, in sensul retardat sau handicapat. Dar tu preferi sa traiesti in mica ta cutiuta pe care iti place s-o numesti "realitate", dar eu nu cred ca asta este. Eu cred ca realitatea ta este cu mult mai deformata decat a mea cel putin. In cutiuta ta, tu esti o zeita a frumusetii, a belsugului material, a sexului, a cerului si a soarelui, a intelepciunii si multe altele. In fine, lumea ta este monoteista.
In realitatea mea, tu esti un nimic, esti un fir de praf pe biroul meu, o alta frunza printre alte milioane. Dar mai rau de atat, eu cred ca de fapt in lumea mea esti un cacat. Un cacat care impute societatea si imprejurimile lui. Un cacat in care calca toti si totusi nu se sterge niciodata de pe asfalt. Iar lumea mea este dominata de doi semi-zei momentan. Poate in viitor vor fi mai multi.
Si totusi zeul suprem in lumea mea este un mare semn de intrebare care se leagana singuratic sprijinit de peretii mintii mele.