Ganduri

Ma gandeam candva ca trebuie sa fac lucrul pe care il voi face acum. Cei care stiti la ce ma refer, stiti la ce ma refer, iar restul nu trebuie sa stie. It will be our little secret.
Acum ascult o melodie care ma face sa ma simt claustrofobica si simt cum peretii ma inghit. Nu mai pot sa respir. Ma cuprind ca o plapuma de iarna si ma sugruma ca un sarpe anaconda infuriat. Dau muzica mai tare. Aud versurile mai clar dar nu le pot descifra. Scrierile de pe pereti nu vor disparea pentru ca este un semn. Beculetul de la boxe imi aduce aminte de beculetele de craciun. Ce frumos e de craciun. Este sarbatoarea mea favorita. Ca atunci cand am fost la Campulung de craciun. Atunci a fost cel mai frumos craciun pe care l-am trait pana acum. Acolo ninge in fiecare iarna si cand spun ca ninge atunci zapada este de juma de metru. Incep sa aud viori si ma gandesc la profa de pian care, nu radeti, stie sa cante la vioara nu d-alta. Ce-o mai face profa de pian? Are parul portocaliu, dar totusi oare e mai batrana decat parintii mei sau e mai tanara? Eu cred ca e mai batrana pentru ca are radacinile albe. E ciudat cand ma gandesc la ea ca intr-o seara, cand nu eram in Bucuresti m-a sunat sa-mi spuna cum e vremea acolo. E foarte ciudata. Catodata ma gandesc ca atunci cand a fost in Egipt si-a tras-o cu multi de acolo. Tocmai mi s-a parut ca am sarit un rand. Ciudat. Acum a inceput pianul, instrumentul meu preferat. Tocmai am tastat doi de "r", dar m-am corectat. S-mi spuneti daca va plictisesc ca sa stiu daca sa ma opresc. Suna un telefon la care nu pot sa raspund. Ma panichez. Nu pot sa ajung la telefon. Nu-l gasesc. Era oare melodia sau nu? Banuiesc ca melodia. Telefonul nu mai suna. Posterul imi aminteste de un kimono, asa cum purtam si eu atunci cand faceam karate. Ochelarii lui Harry Potter arata ca niste ochelari de pe vremea hippie. Mi-l imaginez pe Dumbledore (era sa scriu Gandalf) cum ar arata el ca un mosulet de pe vremea lui flower power. Nu stiu daca pot sa zic asta, dar mi-e lene sa ma gandesc. cred ca am scris mult. Vorbesc mult. Am impresia ca ma striga cineva. Mi-e frica sa nu ma intrebe cineva ceva. A batut cineva la usa. Ba nu. Mi s-a parut. Movul e culoarea mea preferata dar numarul 13 cica e cu ghinion, desi eu nu cred in chestii d-astea. Doar d-asta imi place mie asa de tare melodia "Pisica neagra" de la Pasarea Colibri. A inceput alta melodie. Am impresia ca cineva imi baga mici ace in cap, asa cum ar face o tanti care face acupunctura. Imi place vocea asta ciudata. E prea pitigaiata ca sa fie reala si d-asta imi place. acum e vocea adevarata. Dar nu e mai amuzanta decat era cea ciudata. Ma simt de parca ma loveste o masina incontinuu. Teatru. Imi e dor sa merg la teatru sau la opera cu colegii sau diriga. Ea frumos. Si frumos din partea ei sa ne culturalizeze. Sa intru pe mess. Ah, idiotul ala e online. ma enerveaza. Cum poate el sa-mi spuna mie ca-l mint? Nu este adevarat. Si eu care spuneam ca eu sunt paranoica. Din cauza ca ma acuza de ceva ce nu am facut nu mai ies cu el. Asa in ciuda. Asa ii trebuie. Idiotul dracu. A intrat Andreea. Andreea a fost cu mine azi oriunde am fost si eu. Ea este cea mai buna prietena a mea. Cred ca m-as sinucide daca . Si are niste ochelari draguti. E frumos pt mama ei sa-i trimita cadouri din franta. Eu nu am o mama care sa faca asta. Mi s-a schimbat o chestie si m-am chinuit s-o pun la loc pt ca nu-mi mai ieseau emoticoanele. Ciudat calculator. Cum ar putea cineva sa inventeze calculatorul. Mi se pare imposibil. Parca am mintea unui om de acum 200 de ani pentru care calculatorul din zilele noastre e SF. A fost foarte fun sa fac asta dar o sa fac febra musculara la degete daca mai scriu mult. O sa postez asta asa cum e din cauza lenii care ma face sa nu mai fiu in stare de nimic. Sau poate nu e lene? Iar ma panichez. Mi-e frica de voi. Si de chitara din urechile mele. Ei bine, descifrati singuri ce am scris aici. Asta cred ca e tot ce o sa scriu in seara asta.
Va sarut, Ana

Dulcele gust al iubirii

Erau amandoi pe malul marii si se plimbau tinandu-se de mana. la un moment dat s-au oprit si s-au asezat pe nisipul auriu.

Ea: Uite ce frumos se vede soarele cum apune pe suprafata apei, ca o oglinda tulburata.
El: Da. Vad.
Ea: Uite cum zboara lin pescarusii deasupra apei. Ah, uite! Unul din ei tocmai a prins un peste.
El: Aha.
Ea: Mergem maine sa-mi cumpar o pereche de slapi de la magazinul ala, da?
El: Desigur.
Ea: Trebuie sa-ti cumperi si tu un tricou, ca le-ai murdarit pe toate. Cand manunci esti ca un mic purcelus. Dar esti purcelusul meu.
El: Bineinteles ca sunt.
Ea: Si maine trebuie sa mergem pe la Radulesti ca sa-i dau Sorinei palaria inapoi. Desi imi place foarte tare palaria aia. N-as putea s-o pastrez si sa-i spun ca mi-a furat-o un caine de pe plaja?
El: Nu.
Ea: Ah, ce pacat. Chiar imi place palaria aia. Ar trebui sa-mi iau ei eu o palarie din aia. Unde pot sa gasesc asa o palarie?
El: Nu stiu.
Ea: Nu conteaza. O sa-mi gasesc eu una. Trebuie sa cautam si palarie maine. Si mai pe seara mergem la plaja, da?
El: Cum doresti.
Ea: Dar de ce esti asa de rece? Te-am suparat cu ceva?
El: Nu.
Ea: Intotdeauna esti asa si intotdeauna ai fost asa. Ce e cu tine?
El: Nu am nimic.
Ea: Dar spune-mi. De ce te porti asa?
El: Nu fac nimic.
Ea: pai tocmai, nu faci nimic. Trebuie sa faci ceva. Esti ca o leguma rece.
El: Asa sunt eu.
Ea: Vrei cumva sa ne despartim?
El: Inca nu.
Ea: Si atunci de ce te porti asa? Ce e in neregula cu tine? Care e problema ta? Vorbeste cu mine!
El: Asa sunt eu.
Ea: Dar stii sa faci o propozitie care are mai mult decat un subiect si un predicat?
El: Da.
Ea: Si atunci de ce nu faci asa? De ce esti asa rece?
El: Asa vreau.
Ea: E din vina mea?
El: Acum vreau sa ne despartim.

Cea mai tare postare

Habar n-am ce sa scriu. O sa scriu probabil altadata. Da. Cu siguranta o sa fac asta. Ne vedem atunci!

It's not your imagination

Cazi intr-un abis de placere...si atunci incepe.

Culori imprastiate pe cer nu fac nimic altceva decat sa te astepte sa pictezi lumea cu ele. Luna iti este ajutor, iar stelele spectatori agitati care alearga incoace si-n colo. Visele-ti sunt ca niste zane pe care incerci sa le prinzi si sa le lipesti pe cer, dar ele fug de tine si nu le poti regasi decat atunci cand vei vedea dragostea in ceva adevarat. Cu mana smulgi un copac. Il imbibi in culorile de pe cer si incepi sa pictezi. Lumea este simfonia pe care tu, cu mana ta, o creezi si o imbunatatesti sau o faci mai rea cu timpul. Pasarile te cearta, marea este de acord cu tine. Tu nu ii asculti pentru ca stii ca nu trebuie sa ai incredere decat in tine si iti vezi de treaba ta. Te scufunzi din ce in ce mai mult in extazul electrizant al crearii si nu te mai opresti. Este ca o prapastie fara fund care te prinde, te incolaceste si te inhata cu dintii sai ascutiti de dulce placere. Nu vrei sa te trezesti, vrei sa fii pururi asa, vrei sa traiesti la maxim fiecare moment, vrei sa fii stapanul lumii, creatorul lumii, vrei sa ramai in bratele reci ale solitudinii creatoare si a extazului pur, vrei sa fii idolatrizat, vrei sa auzi soaptele mute ale diminetii, sa vezi culorile oarbe ale universului, sa creezi, sa crezi numai ce creezi, sa auzi ce creezi, sa simti ce creezi, sa auzi ce creezi, sa fii ce creezi. Tu creezi imposibilul.

Cazi intr-un abis de agonie...si apoi se sfarseste.

My personal illusion

O masa. Pe masa o vaza cu oleandrii din gradina proaspat aranjata. M-ai lasat aici fara niciun indiciu. Ma uit pe pereti. Tablouri ilustrand fete plimbandu-se agale pe faleza unei mari oarecare, la bratul unui barbat oarecare, in mana cu o floare oarecare. Rama din mahon, fibra de lemn amestecata cu sange oarecare. Mai in dreapta, o lampa acoperita de amintirile anilor care s-au scurs. Stinsa. Becul nu merge. Peretii, de culoarea cerului in timpul noptii, afumati si prafuiti. In jos, un semineu plin cu lemne care ard incet, incet, ca si noi. Lemnul se transforma in jaratec, apoi in carbuni, apoi in scrum si nu mai arde. Pe birou e un bilet scris cu mana ta. Cu stiloul tau preferat, la biroul tau preferat, pe hartia ta preferata. Pentru persoana care era preferata. Ma uit urat la el si cad pe ganduri. Dar apoi ma razgandesc.

Ma uit in partea cealalta. Pe perete o oglinda mare. Intr-o rama aurie. Poti sa vezi universul in acea oglinda, ca universul meu paralel. Universul meu format din acei patru pereti. Vad o pasare intr-o colivie mare de fier. Vrea sa iasa afara. Vrea sa fie libera. Dar nu pot sa ii dau drumul. Pe comoda din stanga, fotografii de-ale mele, de-ale tale, de-ale tuturor. Fotografii uitate de vreme si de mintile imbolnavite. Nu ma mai recunosc in ele. Nici pe tine nu te mai recunosc. Dar stiu ca esti acolo, undeva, oricine ai fi.

Ma uit spre podea. Un covor mare si rosu se intinde pe suprafata neteda ca o balta de sange varsat pentru distractia criminalului. Florile incep sa infloreasca pe covor. Doua scame stau comfortabil in partea din fata a covorului. Ma uit din ce in ce mai jos.
Papuci negri. Pantaloni negri. Tricou negru. Bratara neagra. Inel negru. Colier negru. Parul negru.

Mainile patate de sangele tau.

Ioana

Sa va povestesc ceva despre o prietena a mea. O sa fie o poveste scrisa ca de obicei in graba si nu stiu daca o sa fie ceva de capul ei. Cert este ca nu ma mai apuc de seriale, trilogii si mai stiu eu ce, ca am inceput vreo 3 si n-am continuat niciuna.

Pe prietena mea o cheama Ioana. Ioana este o fata speciala, asa cum de fapt suntem cu totii. Ca doar toti suntem unici si diferiti si bla bla bla-ul ala despre unicitate si cum Dumnezeu nu creaza doua lucruri la fel. Se pare ca tipul asta e plin de imaginatie. In fine.

Ioana este o prietena de-a mea careia ii place foarte mult sa bea. Stiu ca nu este bine, dar nah, asta ii place ei. Ea nu locuieste in Bucuresti, ci in provincie, dar nu va voi spune unde. Intr-o seara, am iesit cu ea si cu prieteni de-ai ei la o bere. Desi bere e cam putin spus.

Ea avea bani la ea de o bere, adica 2 lei. Dar de 2 lei se poate lepada oricine nu-i zgarcit, asa ca in cateva ore Ioana noastra se urca pe mese si canta. Canta o melodie pe care ne saturasem cat o ascultasem vara aia. Incepuse barmanita sa tipe la ea sa nu mai faca galagie, ma rog, tot tambalaul provocat se revarsa asupra tuturor in afara de ea. Am plecat de la terasa si am ajuns intr-un bar. Ioana statea cu capul pe masa si cred ca a si adormit. Am mai stat acolo vreo 2 ore, noi am mai baut, apoi am mers acasa si am trimis-o si pe Ioana acasa.

A doua zi, ne-am intalnit cu Ioana, acelasi loc, aceeasi ora. Ioana, foarte revoltata, incepe sa ne povesteasca : " Ba, m-am dus aseara agale spre barlogul meu, cand m-am gandit ca eu is certata cu ai mei. Asa ca am zis sa nu ma duc acasa ca or sa-mi sara toti in cap. Asa ca m-am dus pe malu' raului si m-am culcat ca mi-era un somn! Dupa o vreme vad ca trage cineva de mine. "Scoala! Scoala fetito! Ce ai patit?" si eu le-am spus "Domn'le, da' cine sunteti si ce naiba vreti?" si ei zic "Domnisoara suntem de la ambulanta. Am fost chemati aici". La care eu: "Cine domn'le? Cine v-a chemat? Da-ti-va-n pula mea nu mai poate si omu sa doarma?" si ei mi-au zis "Domnisoara, va rugam, duceti-va acasa." Nah, n-am avut ce sa fac asa ca am plecat, dar din nou mi-a aparut in minte gandul obsedant ca eu sunt certata cu ai mei. Asa ca m-am dus si m-am culcat in parc pe banca. M-am sculat dimineata pe la 10. Intre timp ma sunase mama de vreo 2 ori, dar n-am auzit nici pe dracu telefonu'. M-am indreptat spre casa si m-am culcat din nou. Uite cum din bani pentru o bere ajung sa ma fac prastie."

Delir

Cred cateodata ca sunt paranoica. Dar cum chestia asta nu are nimic de-a face cu ce o sa povestesc acum, o sa las problema asta pentru alta data.

Eram anul trecut intr-un bar dintr-un loc foarte indepartat. Fumul se ridica lasciv spre tavanul presarat cu stele. Stateam la o masa in coltul din dreapta al barului si imi savuram vinul rubiniu. Era 3 noaptea. Barmanul motaia pe scaunul lui din lemn. In bar nu mai eram decat eu si inca 3 care stateau la masa din coltul stang, opus mie. M-am uitat la tavan. Era presarat cu mii de stele stralucitoare, iar mai in dreapta puteam sa vad luna. Am zarit Carul Mare, dar nu am putut sa gasesc Carul Mic.

Incetul cu incetul stelele au inceput sa se miste din ce in ce mai repede ca in miscarea browniana. Brusc s-au oprit. Din stele, era scris pe tavan "Ma crezi?". Atunci, instantaneu m-am gandit ca nu. Stelele iar au inceput sa se miste. " Pe scaunul de langa tine scrie "Alex" ". M-am uitat pe scaunul de langa mine si am vazut ca intradevar scrie "Alex". Am facut ochii mari si mi-am indreptat iar privirea spre tavan. "Acum ma crezi?". Nu stiam ce sa spun, nu stiam ce sa gandesc, eram intr-o mare dilema. Cine vorbea cu mine? De ce vorbea cu mine? Cum de se miscau stelele? Cine le misca? Mi-am luat inima-n dinti si am spus ca il cred. "Daca iesi afara, o sa vezi ca o pisica te astepata". Am spus "De ce ma asteapta?". "Te va duce unde vei dori tu".

Atunci m-am ridicat de pe scaun si puteam sa simt semnele de intrebare in jurul meu. Am iesit afara. O pisica neagra ma astepta in fata barului. Avea ochii verzi ca smaraldul si o coada lunga si subtire. M-am apropiat de ea si m-am aplecat s-o mangai. Ea a inceput sa se mangaie de mine si sa toarca. Apoi brusc a pornit spre intunericul noptii. Am urmat-o pe straduta ingusta si pietruita. Am mers dupa ea cam un sfert de ora pe un drum intortocheat prin labirintul strazilor intunecate. Am ajuns intr-un sfarsit in fata unei porti de lemn masiv. Pisica statea in fata ei cu spatele la mine. "Aici vrei tu sa intru? Aici vreau eu sa fiu?", ma gandeam.

Am apasat incet pe broasca de metal si usa s-a deschis. O lumina orbitoare a alungat intunericul strazii. Am pasit inauntru. Eram intr-o camera mare plina de oameni. Cand m-au vazut, toti au inceput sa strige numele meu si sa izbucneasca in urale. Toti zambeau si ma imbratisau. Toata lumea vroia sa vorbeasca cu mine, toti se certau cine sa vorbeasca cu mine primul. Mi-am intors privirea spre pisica, iar pisica a spus "Eu sunt subconstientul tau" apoi a disparut, la fel si poarta si lumea intunecata.