It's not your imagination

Cazi intr-un abis de placere...si atunci incepe.

Culori imprastiate pe cer nu fac nimic altceva decat sa te astepte sa pictezi lumea cu ele. Luna iti este ajutor, iar stelele spectatori agitati care alearga incoace si-n colo. Visele-ti sunt ca niste zane pe care incerci sa le prinzi si sa le lipesti pe cer, dar ele fug de tine si nu le poti regasi decat atunci cand vei vedea dragostea in ceva adevarat. Cu mana smulgi un copac. Il imbibi in culorile de pe cer si incepi sa pictezi. Lumea este simfonia pe care tu, cu mana ta, o creezi si o imbunatatesti sau o faci mai rea cu timpul. Pasarile te cearta, marea este de acord cu tine. Tu nu ii asculti pentru ca stii ca nu trebuie sa ai incredere decat in tine si iti vezi de treaba ta. Te scufunzi din ce in ce mai mult in extazul electrizant al crearii si nu te mai opresti. Este ca o prapastie fara fund care te prinde, te incolaceste si te inhata cu dintii sai ascutiti de dulce placere. Nu vrei sa te trezesti, vrei sa fii pururi asa, vrei sa traiesti la maxim fiecare moment, vrei sa fii stapanul lumii, creatorul lumii, vrei sa ramai in bratele reci ale solitudinii creatoare si a extazului pur, vrei sa fii idolatrizat, vrei sa auzi soaptele mute ale diminetii, sa vezi culorile oarbe ale universului, sa creezi, sa crezi numai ce creezi, sa auzi ce creezi, sa simti ce creezi, sa auzi ce creezi, sa fii ce creezi. Tu creezi imposibilul.

Cazi intr-un abis de agonie...si apoi se sfarseste.